Fara solutii?atunci vreau sa fiu zapada...

Am realizat ca niciodata n am fost cu adevarat singura...Intotdeauna am avut pe cineva acolo care sa mi intinda o mana.Dar exista si persoane cu adevarat singure...

Apoi,primul lucru care mi a venit in minte a fost cuvantul zapada...:|Nu stiu de ce tocmai acest cuvant dar...Am stat si m am gandit putin la zapada si am realizat ca aproape toata lumea iubeste zapada.De ce ?Pana la urma ce e asa de iubit la ea?E foarte rece,nici nu o poti pastra ca ceva al tau pentru ca se topeste imediat...Asa ca,de ce toti-in special copiii-o iubesc?Si desi eram pe strada si mergeam,-cum se spune de obicei,capul meu era in alta parte(bine ca stiu picioarele sa mearga de la sine...e un mare atuu)-,nu puteam sa nu ma gandesc la un raspuns logic pentru acest semn de intrebare ce-mi incoltise in minte.Si am gasit raspunsul:zapada este asa de iubita nu neaparat pentru ce reprezinta ea-pentru ca ea este de fapt o formă solidă de precipitație,nimic altceva decât apă înghețată-,ci pentru ce reuseste ea sa faca,aduna oamenii impreuna,le produce o bucurie...

Dar...atunci cand nu este zapada?Trebuie sa asteptam dupa ea ca sa zambim din nou?
Cum se simt acei oameni care inca de la start isi incep viata fara prieteni-suporteri...fara sa aiba pe nimeni care sa le strige din loja"Stiu ca poti"sau "Mergi inainte"?
Unii oameni tanjesc dupa o simpla si banala imbratisare sau un zambet nevinovat...

Eu gasesc extraordinar citatul"Zambetul este ca stergatorul de parbriz:nu opreste ploaia,dar iti permite sa iti vezi de drum"Cand ploaia e prea deasa in suflet,un simplu zambet ar face lumina...nu inseamna ca ploaia s-ar opri.nicidecum!Dar atunci,in loc sa astepti ca furtuna sa treaca,ai dansa descult in ploaie!
La un moment dat,toate lucrurile incep sa se lege intre ele!Cine poate sustine contrariul?