Esti special:)

Cineva mi a spus ca sunt speciala.Si primul lucru pe care l am facut a fost sa neg.Mi a zis ca am talent,iar eu i am zis ca imi vad "talentul" ca pe ceva nemaiintalnit,neinteles si inutil.Dar poate ca asa este.Poate ca si tu esti special si te vezi neinteles de nimeni.Dar langa tine pe drum mai este cineva...ca tine.Si tu nu l vezi pentru ca e ceata in jurul tau...ceata gandurilor tale care te umbreste din a vedea ca nu esti singur.Esti neinteles de nimeni dar totusi inteles de cineva.Afara totul se incalzeste...vine primavara pe care toti am asteptat o.De ce sa fi o umbra intr o pata de nonculoare,cand poti fi verdele din primavara?TU esti special.Si sa nu uiti asta.Si un prieten este acolo pentru tine...trebuie doar sa l cauti.Cine cauta gaseste.Este cineva pe care il intelegi si te intelege.Este culoarea ta...nu ti fie frica sa te patezi!!!Se spala la orice masina de spalat a bucuriei,a zambetului,a vietii de copil.Ai curajul si n acest moment lasa masca jos...fii doar TU si o sa fie de ajuns.Caci in ochii cuiva...esti o culoare,un pretios diamant care trebuie doar slefuit.Gaseste ti talentul si apreciaza l!Eu,cand aveam nevoie de cineva ma retrageam in cuvinte-prea multe,prea putine-.Dar acum,cred ca voi folosi antonimul verbului"a se retrage"...voi avansa impreuna cu saculetul meu de vorbe parfumate si voi fi pata de culoare din tabloul de primavara.Este vremea sa lasi soarele sa te incalzeasca!:)

Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare.

Rogvaivul prieteniei

Astazi am vrut sa mi colorez zambetul caci era prea abatut.Dar cum sa colorez nonculoarea?NU puteam de una singura asa ca am deschis sertarul de sub birou si am inceput sa caut.Si am gasit o...cutia mea cu creioane colorate.Am luat creionul rosu si am inceput sa colorez buzele.Dar nu avea nici un efect.Nu m am dat batuta.M am colorat si in obraji dar sclipirea din ochi era tot trista.Culoare dupa culoare si a pus amprenta pe fata mea fara sa schimbe insa ceva.Dar adevarata culoare vine din suflet.De data asta n am incercat sa colorez pielea ce inveleste inima,cu speranta ca o sa fie absorbita si o sa incep in secunda urmatoare sa zburd pe campii de fericire.Le am chemat pe ele-cele mai bune prietene din lume-si am descoperit ca sunt cele mai bune creione colorate din lume.Tin la nesfarsit si nu e nevoie sa le ascut!Nu sunt de vanzare,caci pretul lor se vede in culoarea zambetului,obrajilor si in sclipirea din ochii mei.Sunt curcubeul meu de nestemate ce alunga ploaia de pe cerul sufletului meu.
Cei mai buni prieteni sunt cei care pricep şi ceea ce n-ai spus în cuvinte.
(PS:Cu voi sunt libera sa fiu EU insumi fara sa ma simt ciudata,ci speciala!Deoarece cand pata mea de culoare s a murdarit pe drumul vietii,voi nu ma vedeti un verde murdar ce trebuie aruncat,ci ma vedeti ca pe cea mai frumoasa padure de un verde sclipitor!)

Raftul de sus

Pentru mine oamenii sunt ca o mare biblioteca.E ca si cand as sta in fiecare zi in acest imperiu al cartilor si as inspecta atent fiecare coperta,numele autorilor si cotoarele multicolore sau imbracate in nonculoare.Unele sunt mai sus si mai prafuite.Eu la alea tintesc.Dar,trebuie sa mentionez ca nici o carte din Imperiul Vietii nu si deschide usor filele in fata mea.Trebuie sa stiu sa ma apropii de fiecare coltisor indoit si sa l vindec,sa sterg cu filele mele amintirea frigului din ultimul raft al bibliotecii...Si azi,ca si in celelalte zile,m am uitat in sus;raftul din tavan e cel mai frumos tocmai pentru ca scara mea veche de lemn nu ajunge pana acolo.Dar imi doream atat de mult sa ajung la cartea aceea cu coperti de catifea incat am inceput sa escaladez raft dupa raft.Cand am ajuns sus,coperta mea nu mai era asa stralucitoare si filele mele se vestejisera.Dar,ajunsesem la ea:cartea de catifea.Acum,nu mai era cale de intoarcere...stiam ca voi ramane intotdeauna in ultimul raft si ca ma va imbratisa frigul si praful.Au trecut zile,si simteam sa inima mea plina cu informatii bate tot mai incet pentru surorile mele,cartile celelalte.Si,in zbuciumul amintirilor de carte publicata cu succes si vanduta in toate librariile,mi am amintit de ea;cartea de catifea.Zilele treceau,si ea isi deschidea cat mai multe file in fata mea.Dupa cateva saptamani,raftul de sus nu mai era asa intunecat si praful prefera sa se aseze pe margine si sa asculte la povestea prieteniei noastre.De atunci,toate scarile din Imperiul Vietii si au multiplicat treptele pentru a ajunge la raftul de sus.Pana la urma,asa ar trebui sa se citeasca orice poveste de viata:de sus in jos.